Alin Petrache, președintele FRR, a susținut o conferință în care a explicat prestația naționalei la CM Rugby 2023, dar l-a atacat și pe Eduard Novak, fost ministru al Sportului.
Rezultatele României la Cupa Mondială. Stejarii au pierdut toate meciurile grupei: Irlanda-România 82-8, Africa de Sud-România 76-0, Scoția-România 84-0, Tonga – România 45-24.
Șeful FRR a anunțat și că federația nu poate plăti salariile pe luniile octombrie, noiembrie și decembrie.
Cifrele „Stejarilor” la CM Rugby 2023.
„Aș dori să înțelegem contextul în care aceste rezultate au fost obținute. E adevărat că uneori am avut momente în care am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, iar alteori nu am avut. Înainte de a ne fi judecată performanța, trebuie să privim și condițiile în care noi am concurat. Ne-am măsurat forțele cu cele mai mari echipe din lume, echipe care dispun de bugete mult mai mari și de condiții de antrenament de top. Cu toate acestea, am reușit să ne menținem ca una dintre cele mai bune echipe ale națiunii noastre românești și să concurăm în competiții elitiste. Acest lucru nu e o coincidență, este rezultatul muncii asidue, pasiunii și eforturilor făcute de acest grup. În fața acestor adversități pe care le-am avut, vom decide ce acțiuni trebuie să luăm” a declarat Alin Petrache la conferința de presă.
Nu demisionez! Le-am cerut și acum, dar și altădată, celor care mă contestă să vină lângă rugby, nu lângă mine – Alin Petrache
Alin Petrache a mai spus că FRR are probleme financiare și l-a atacat pe Eduard Novak, fostul ministru al Sportului: „Finanțarea pe care am primit-o de la domnul Novak, care știți ce adversitate a avut față de rugby și față de conducerea federației, este de 37 de lei patul în cameră dublă și 100 de lei pentru 3 mese pe zi. Ăștia sunt banii pe care i-am primit de la domnul Novak pentru o pregătire așa zisă adecvată pentru o Cupă Mondială, unde am văzut pe pielea noastră cu cine ne confruntăm. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, sponosrii și partenerii care ne-au dat posibilitatea să majorăm tot ce înseamnă masă, somn, pregătire, tot ce a avut nevoie federația. Suntem în imposibilitatea astăzi de a plăti salariile pe luniile octombrie, noiembrie și decembrie”.